Catre toamna

Chipul pierdut

Un chip prea bland,si-o piele fina,alba
Cu ochii albastrii,si-adanci,o privire alinata
Corpul subtirel paseste
In odaia cea trista,si totusi zambeste.

Si-aduce aminte,parc-ar fi fost ieri
Era toamna,si-o vreme trista,calma
Cu el de mana,in ploaie, uitati
De picuri reci,solitari udati
Si era bine acolo,o Doamne, ce bine!
Dar acum,se-aud clar,doar suspine..
Chipul pierdut in negura deasa
Strabate gandul ei sihastru
Si-o lacrima pustie cade,din ochiul ei albastru..
Si-ar dori sa fie toamna
Sa fie iar aceeasi doamna
Sa bea cu el acelasi vin prea dulce
Si ploaia sa le ude trupurile lor naluce
Dar n-are rost,e totul gata
Amintirea dulce ,a apus demult
Si plus de asta,acum e vara
Toamna nu intarzie ,prea mult
Iar ea o-asteapta si-o asteapta
Cu o cana de vin si fruntea plecata..