Memento-Dorian Gray

Acum,cand incep sa scriu aceste randuri,gandul imi zboara cu usurinta la Dorian Gray.
Eu ,la fel ca si Basil, am ajuns pana la adorare eterna.
Am vazut in Dorian ceva fabulos,specific fantasticului dar aproape nimic omenesc.
Viata lui dedicata sodomizarii,viata dedicata pacatelor desavarsite .Toate astea m-au lasat plutind intr-o aura necunoscuta.
Mintea confuza si inima neantrenata erau intru totul dedicate vietii supreme.Iubirea orbitoare dar totodata trecatoare ,pentru Sybil Vane.
Da,e adevarat.Am citit si recitit romanul.Oscar Wilde cu siguranta a presarat" obsesie" pe fiecare pagina pe care o scria,facandu-ma sa cad in plasa "placerii ".
Eu ca si multi altii m-am indragostit nebuneste de un personaj.Dorian Gray.
Absurd nu-i asa?
As putea spune ca-i datorez lui Dorian faptul ca textele mele vor prinde culoare de acum incolo.
O sa imi bantuie mereu gandurile ,acel tablou perfect,infatisandu-l chiar pe el, pe Dorian,umbrit de sufletul mereu tanar ,dar chinuit de pacatele vietii,durere eterna.
Iti multumesc,Oscar Wilde!

Eu-l nedefinit.

Cred ca atunci cand inchid ochii,sunt doar eu cu adevarat.
Nu la lumina,nu in noapte,nu razand sau plangand.
"Fi bland omule,si lasa-mi ochii inchisi " as spune oricarui om ce m-ar judeca.
Mi-e imposibil sa las amintirile deoparte,sa le prapadesc.Nu pot.
N-am putut niciodata.
Ma definesc zilele uitate,reci ,incetosate.Ma defineste o camaruta din lemn,cu o lumanare spre a-mi da lumina.
Nimic nu-mi aduce o caldura interioara mai inepuizabila decat o cana de ceai fierbinte,intr-o seara de iarna.Si eventual,defapt, nelipsita carte de la capatai.
Aceasta e definitia minuscula a sufletului meu.O definitie banala,de fatada.
Cuvintele nu au puterea de a-mi explica starea,existenta.
Care-mi este rostul? Unde e capatul puterilor mele? Nu cunosc.
Sufletul meu poate fi golit apoi reumplut intr-o secunda,doar ca niste cicatrici nenorocite,raman tot acolo .
Indiferent de furtuni,uragane,calduri toride,ele raman acolo.
"Aici sunt eu,un solitar ce-a ras amar si-a plans mereu" spunea sumbrul Bacovia.
Da,ras amar si plans mereu.Ce poti face atunci cand nu stii unde iti e rostul? Sau care e acela ?
Razi amar si plangi mereu.Cuvinte nerostite si fapte lasate neterminate.
Atat timp cat ma bucura o imbratisare, o mana calda,o ninsoare sau un zambet,simt ca eu-l meu traieste.
E cu mine, aici ,acum.
Dar cand toate acestea vor inceta sa mai existe pentru mine,atunci ma declar moarta.
Fizic sau spiritual,din mine va ramane doar umbra.
Va disparea precum un firicel de praf calcat in picioare de milioane de picioare indiferente.