luni, 12 mai 2014

10 secunde de nebunie .

Tot felul de cuvinte parca din alta limba, imi roiesc prin cap, fara sa inteleg nimic.Imi doream mult in clipele alea sa pot sa mor .Sau macar sa lesin .
Dar era ceva acolo care ma vroia vie .Vie si constienta.
Mi-am propus in gand, sa ma ridic ,sa-mi spal fata cu apa rece si sa imi continui activitatea.Dar ii comandam creierului in zadar. Nu ma puteam misca .
Am inteles foarte rapid despre ce era vorba .Atac de panica pe baza pshicului .Sau ceva de genu .Cuvinte grele.
Mai incerc inca o data sa ma ridic, cu mai multa dorinta de data asta ,continuand sa-mi repet in cap : trebuie sa ma ridic ,trebuie sa ma ridic ". Am mai facut o miscare in speranta ca voi reusi ,dar ma simteam chiar mai blocata ca prima data.Innebuneam.
In fine,renunt la orice incercare si ma dau batuta. O senzatie de usurare rapida, ma cuprinde si imi strang genunchii la piept, ghemuita pe jos .Inca aud vocile,dar acum parca dialectul lor e ceva mai clar : ".. am reusit .."aaa " "captiva " "nebuna " " durere ".. .
Nu inteleg nimic dar nici nu ma mai straduiesc. Am obosit si ma cuprinde o durere inimaginabila.
Adorm si cred ca am inceput sa plang instant.

sâmbătă, 10 mai 2014

M-am despartit de Inger.

Cred ca mi-am petrecut zeci de nopti incercand sa inteleg ce traiesc, daca merit sa traiesc ce traiesc sau de ce soarele nu e de culoare albastra.
Inafara de faptul ca orele mele de somn se prelugeau nesimtit de mult, si dormeam pana la amiaza ,ma trezeam sifonata si nu-mi scapa nimeni injuraturile si blestemele.
Cafeaua cu cele trei cutiute de lapte si cele doua lingurite de zahar ,s-a transformat in noua mea forma de supravietuire.Un fel de oxigen .
Tigarile. Ei bine, despre tigari nu pot sa spun altceva decat ca sunt biletul meu spre liniste si calm .Desi am inceput sa tusesc intr-un fel apocaliptic.
N-am inteles niciodata pe deplin comportamentul meu ,o schimbare radicala ,ci m-am hotarat de la inceput ca o sa accept absolut totul cu un ranjet ipocrit ,daca e nevoie . 
Imi aduc aminte o seara de luni , ploioasa si noroioasa .Eram in pat, incercand sa memorez  "Mars funebru "de Bacovia. Picurii loveau atat de tare geamul camerei mele ,incat am fost nevoita sa-mi astup urechile cu mainile, sa pot sa memorez poezia. 
Stand in pat, profitand de lumina difuza si de ceaiul negru exagerat de concetrat ,am simtit ca e acolo .Am simtit o adiere de vant rece in camera, dar asteptam momentul in care avea de gand sa vorbeasca. Stiam chiar si ce are de spus .Dar asteptam .
Citesc prinde randuri ,imi dau seama ca nu reusesc sa retin acea poezie ,si dau pagina .Urmatoarea era "Strigoii'. Instant imi suna mai bine .
In timp ce respiram ,imi simteam suflul tot mai greu si mai apasat. Era exact sentimenul ala cand alergi 10 etaje ,sus-jos .Stau intr-un bloc cu 4 etaje, in fine ,dar oricum e pe aproape. 
Asteptam in orice clipa sa-i aud glasul mustrator : " n-ai de gand sa incetezi cu Bacovia ? Era mai negru ca moartea " . Asa e el ,mereu i-a placut sa fie mai presus decat mine .Aaaa, asta daca nu luam in considerare metafora intervenita .Ingeri-aripi-sus-Cer. Porcarie. 
In fine ,cand ma asteptam mai putin ,tresar brusc ,si-l aud cum incepe : 
-Stiam ca esti aici . A cata oara il citesti pe Bacovia ? 
-Data viitoare te rog sa bati la usa .Era sa palesc .ii spun
-Ma asteptai,nu ? 
-Cred ca da. 
-Speram sa iei in considerare discutia de data trecuta. Simplificai totul .
-Din pacate sau din fericire ,mi-a fost imposibil .
-Voi, muritorii..
-Nu cred ca esti cea mai in masura fiinta, sa faci remarci de genul ..
-Poate. In fine, am venit pentru o ultima data, cu speranta de a te face sa te razgandesti. Reusesc ?
-Nu cred ca e cale de intoarcere .Si acum ca esti aici ,nici nu mi-as dori sa fie una .
-Nu te temi ,cand vorbesti asa ? 
-Frica e un sentiment facultativ.Tu alegi daca-l hranesti sau il lasi sa moara de foame .
-Pai in cazul asta ,cred ca aici se incheie totul .
-Da ! ii soptesc. Vreau sa iti multumesc pentru tot si sa te rog sa nu-mi porti pica, nu pot sa fiu ca tine .
-E in regula.Nu aveam alte asteptari.Deh.. unde mi-am gasit si eu sa caut iubirea si pacea.. la muritori .. 

Mi-as fi dorit sa pot sa ii raspund acestei ultime afirmatii ,dar am auzit turuitul unor aripi ,dupa care in camera s-a asezat o liniste ucigatoare. Pot sa spun cu sinceritate ca ma simteam mai singura si mai goala ca niciodata. Bine,e adevarat ca la fel ma simteam si cand era alaturi de mine ,desi am invatat unele lucruri de la el.
Oricat am incercat, n-am reusit sa schimb nici o farama din mine .Nu in bine .Asa cum imi cerea el .
Asa ca l-am rugat sa plece pentru totdeauna ,inainte ca otrava mea sa-i pateze aripile divine .Nu mi-as permite una ca asta. 
Imi  doream sa dispara sentimenul asta de pustietate .Defapt ma simteam ca si cum as fi fost zidita .La fel ca Ana lui Manole. Ce chin trebuie sa fii trait femeia, pentru o manastire . 
In fine ,cred ca am adormit cu ceasca de ceai pe jumatate terminata si cu Bacovia pe pieptul meu .La figurat ,desigur . In minte imi repetam versurile proaspat retinute iar in suflet se aseza o noua pagina alba, pregatita sa fie umpluta de pete de cafea, scrum si lacrimi .