marți, 19 mai 2015

In Memoriam

  


10 ani de la trecerea la Domnul. Atat timp a trecut de cand preotul Zosim Oancea si-a incheiat calatoria printre cei vii, dupa 15 ani de temnita printre diavolii comunisti .
 Zosim Oancea nascut la Alma, Sibiu la 21 iulie 1911 ,avea să devină mai târziu o figură importantă şi impunătoare în viaţa cultural-religioasă a oraşului şi judeţului Sibiu, precum şi a întregii ţări.
Zosim Oancea a urmat cursurile liceului ”Timotei Cipariu” din Dumbrăveni, judeţul Sibiu, unde a fost îndrumat de profesorul de religie să meargă la internat ”să facă pe credinterul", adică să servească la mese în internat.
condamnat în februarie 1949 la 19 ani de închisoare, la care s-au adăugat ulterior încă 5 ani.
A fost arestat împreună cu soţia sa în gara oraşului Copşa Mică şi dus în temniţele Securităţii. Din fericire, Dorina Maria a fost eliberată după o detenţie de o săptămână, deoarece era însărcinată. Despre caznele suferite în detenţie a scris în lucrarea ”Datoria de a mărturisi. Închisorile unui preot ortodox”, apărută abia în 1995. A fost supus aici, el şi alţi colegi de suferinţă, la o serie de chinuri, cu scopul de a-i obliga să semneze o declaraţie falsă; a îndurat chinurile moriştii, care îl învârtea până ameţea, după care era atârnat între două mese, şi rămânea astfel o bună bucată de vreme. (...) Mulţi au murit în chinuri groaznice, neputând suporta durerile. Aşa a petrecut o săptămână, timp în care spera ca ziua procesului să vină mai repede şi să poată spune adevărul.
 
   
"În închisoare Dumnezeu nu era departe, în ceruri, era ca un vecin, vorbeai cu Dumnezeu şi-L întrebai pe Dumnezeu ca pe un vecin. Aşa Îl simţeam de apropiat!" Pr. Zosim Oancea 

joi, 5 martie 2015

Confesiuni interioare

Acum încerc să fac pe cineva responsabil pentru toate trăirile mele .
Încerc să scap cumva de vina care coboară încet peste umerii mei și îmi întunecă mintea precum un nor încărcat ..
A venit şi primăvara ..dar în sufletul meu e încă o toamnă târzie care refuză să plece .Zi de zi culeg frunzele copacilor aplecaţi de vântul furios care bate  ,racindu-mă .
Mă amăgeşte uneori câte o rază de soare care vine şi pleacă mult prea repede,nelăsându-mă să mă bucur de căldura ei divină .
Mi-am setat mintea cu paşii ăştia în fiecare clipă a vieţii mele .
Mi-am setat mintea secată dar plină de amăgiri.
Caut alinare în orice ,deci dacă vreodată o să mă apropii de tine , să nu mă respingi . Am nevoie de tine .
Împreună cu gândurile mele ,am făcut ordine în noi ,în mine ,în ele . Le-am rugat să aibă puţină răbdare cu toată schimbarea, cu mine .
Le cer asta mereu şi mereu iar ele aşteaptă mereu şi mereu . De aceea le admir .
Aş putea numi această avalanşă a minţii  : un perfect pandemoniu. Dar îmi e frică.Îmi e frică să fac astfel de asocieri cu părţi din mine .
Am un suflet slab dar şi puternic în acelaşi timp .E firesc .Ştiu . Dar al meu e diferit.E sufletul meu .
E cel care îmi controlează tot şi uneori îmi doresc să-i strâng mâna cordial şi să-i mulţumesc .Mă conduce .
Cred că am să apelez la el din nou ..
-Alo , suflet? Când te trezeşti , sună-mă .. trebuie să îţi vorbesc !

luni, 2 martie 2015

                 Condamnati la fericire



Iubite neam cu vesnice victorii
Cu inimi ne-nfricate-n lupte si pe campuri
Ati fost voi, biruitorii
Singura mandrie,glasul bucuriei!

Dupa veacuri multe de chin si batalie
Ati murit cu totii, lasand in urma ,aur
Ca noi toti, copii vostri
Sa-l cinstim ca pe-un tezaur.

Ca mostenire ne-ati lasat credinta,
Celui mai frumos popor,vesnicul biruitor.
Ne-ati facut un rost in lume
L-am pastrat in inimi,si cu el om trece Lumea
Popor roman si sange de martiri
Condamnati la fericiri !

luni, 15 decembrie 2014

Voi n-ati fost cu noi în celule .Radu Gyr

Voi n-ati fost cu noi în celule 

Voi n-ati fost cu noi în celule
să stiti ce e viata de bezne,
sub ghiare de fiara, cu guri nesatule,
voi nu stiti ce-i omul când prinde să urle,
strivit de catuse la glezne.

Voi n-ati plans în palme, fierbinte,
strapunsi de cutitul tradarii.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-ai dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele tarii.

In cantec cu noi laolalta
trecand printre umbre peretii,
voi n-ati cunoscut frumusetea inalta
cum dorul irumpe, cum inima salta
gonind dupa harpele vietii.

Ce-i munca de brate plapande,
ce-i jugul, ce-i ranjet de monstru,
cum scartie osul când frigul patrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveti de unde
să spuneti aproapelui vostru.

Voi nu stiti în crunta-nchisoare
cum minte speranta si visul,
când usile grele se-nchid în zavoare,
si-n teama de groaznica lui inclestare
pe sine se vinde invinsul.

Ati stat la ospete-ncarcate
gonind dupa fast si orgoliu,
nici mila de noi si nici dor, nici dreptate,
nici candel-aprinsa si nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.

Asa sunteti toti cei ce credeti 
ca pumnul e singura faima.
Fatarnici la cuget, pe-alături ne treceti,
când noi cu obrajii ca pamantul de vineti,
gustam din osanda si spaima.

Când portile sparge-se-or toate
si mortii vor prinde să urle,
când lanturi si ziduri cadea-vor sfarmate,
voi nu stit ce-nseamna-nvierea din moarte,
căci n-ati fost cu noi în celule.

duminică, 14 decembrie 2014

Schimbarea

Am avut nevoie de mult timp ,de foarte mult timp pana sa-mi trezesc constiinta cazuta intr-un somn foarte ,dar foarte adanc. Dar s-a intamplat cred eu , intr-un mod glorios ,ajutata de factori din jurul meu carora nu incetez sa le multumesc zilnic, dar pe care nu vreau sa ii mentionez aici . 
 Am pregatit aceasta postare de aproape un an ,ca abia acum sa curajul necesar de a o aseza in cuvinte. Mi-ar placea enorm de mult sa reusesc sa-mi exprim macar jumatate din ganduri ,trairi si emotii fara ca acestea sa fie percepute altfel fata de cum sunt defapt. Sincere si inofensive. 
A trecut prea mult timp ,imi doresc sa eliberez acel spirit zapacit care imi cere zi si noapte sa-l hranesc cu pagini fine ,proaspat tiparite sau pagini vechi mucegaite ,incarcate de amprente ale unor degete flamande de cunoastere.

De ce prigoana comunista ? De ce politica? De ce atata seriozitate si tacere in acelasi timp ? De ce pare subiect tabu ? De ce va ascundeti ? Mi-am petrecut mult timp citind ,scriind si incercand sa ma intorc in timp ,sa fiu alaturi de ei . Am reusit ,dar cand am revenit inapoi in incaperea bibliotecii sau a a camerei mele, m-am trezit cu siroaie de lacrimi curgandu-mi pe obraz .De nicaieri ,dar erau acolo . 
M-am speriat pentru ca nu am inteles nimic atunci .Nu am inteles de ce si pentru ce eu ,varsam cateva bobite de lacrimi .Am aflat mult mai tarziu .
E cu mult peste o simpla atractie fata de o carte sau felul in care este scrisa .E traire interioara.
Imi amintesc acum de Potretul lui Dorian Gray. Am iubit atat de mult cartea aceea incat am scris un articol doar despre felul in care m-am indragostit de Dorian .A fost etern. 
Mi-am asumat tot ce are sa vina odata cu acest mic articol-traire , si in clipa in care am asternut pe foaie primul cuvant ,mi-am adus aminte cat de rai suntem noi, oamenii .
 Cred tot mai cu tarie ,ca odata cu acest subiect si aceasta descoperire facuta de mine ,am aflat cum e sa vorbesti despre ceva ce iubesti .Nu poti .
Ti-ar dori sa scrii fara oprire, mii de idei ,o furtuna de cuvinte pline de viata .Dar parca dupa fiecare idee ,cand sa-i pui capat ,apare un zid imens peste care trebuie sa aflii cum sa treci .E nasol si greu .

Alaltaieri am trait una dintre cele mai puternice emotii din ultimii ani ,pot sa spun fara tragere de inima.Imi spusese mama ca auzise la radio de lansarea cartii Supravietuitorii - marturii din inchisorile comuniste din Romania,dar ca nu fusese atenta la ora si locatie .Am search-uit rapid si am aflat.Am plecat intr-acolo , singura.Aveam o emotie altfel, ceva necunoscut pana atunci .Dar deh ,era doar o lansare de carte pana la urma urmei.
Citisem pe anuntul lansarii ca au sa fie prezenti si 3 detinuti politici :badia Grigore Pepene ,90 de ani ,Nistor Man si parintele Matei Boila ,si el la 90 de ani .I-am vazut in fata , in clipa in care am intrat in librarie. 
Din clipa in care au inceput povestea ,cred ca timp de doua ore nu mi-am auzit nici macar respiratia .Am vazut acolo 3 chipuri biciute de ani grei, de frig ,de foame ,de frica ,de prigoana comunista.
Nu credeam ca onoarea de a sta in fata lor si de a-i asculta ,are sa se intample atat de natural si rapid. 
Mai departe imi e imposibil sa povestesc pentru ca daca as incerca sa transpun in cuvinte, as strica toata magia momentului ,pe care egoist admit, vreau sa-l pastrez pentru sufletul meu.
In seara aceea mi-am dat seama de ce imi umple sufletul intr-un fel deosebit si unic .Si care e rostul vietii daca nu acela de a-i da sufletului caldura de care are nevoie ? 
Am avut nevoie de seara asta, de batraneii aceia ninsi de ani ,de suferinta dar totusi zambitori ,povestind cu inima grea dar usurata oarecum ,anii suferintei lor ,pentru ca eu cu tine sa cunoastem adevarata fata a istoriei tarii si neamului. 
Mi-am promit ,iesind din librarie , sa nu ma opresc aici cu asta, pentru ca mai sunt atatea voci care ma cheama sa le descopar, si atatea lucruri de facut ,incat nu pot decat sa-mi doresc sa simtiti si voi ce simt si eu acum . 

Doamne ajuta  ! 

Am reusit sa fac si o  poza celor prezenti la lansare.Am sa pastrez cu darzenie si iubire poza,ca amintire ,

luni, 12 mai 2014

10 secunde de nebunie .

Tot felul de cuvinte parca din alta limba, imi roiesc prin cap, fara sa inteleg nimic.Imi doream mult in clipele alea sa pot sa mor .Sau macar sa lesin .
Dar era ceva acolo care ma vroia vie .Vie si constienta.
Mi-am propus in gand, sa ma ridic ,sa-mi spal fata cu apa rece si sa imi continui activitatea.Dar ii comandam creierului in zadar. Nu ma puteam misca .
Am inteles foarte rapid despre ce era vorba .Atac de panica pe baza pshicului .Sau ceva de genu .Cuvinte grele.
Mai incerc inca o data sa ma ridic, cu mai multa dorinta de data asta ,continuand sa-mi repet in cap : trebuie sa ma ridic ,trebuie sa ma ridic ". Am mai facut o miscare in speranta ca voi reusi ,dar ma simteam chiar mai blocata ca prima data.Innebuneam.
In fine,renunt la orice incercare si ma dau batuta. O senzatie de usurare rapida, ma cuprinde si imi strang genunchii la piept, ghemuita pe jos .Inca aud vocile,dar acum parca dialectul lor e ceva mai clar : ".. am reusit .."aaa " "captiva " "nebuna " " durere ".. .
Nu inteleg nimic dar nici nu ma mai straduiesc. Am obosit si ma cuprinde o durere inimaginabila.
Adorm si cred ca am inceput sa plang instant.

sâmbătă, 10 mai 2014

M-am despartit de Inger.

Cred ca mi-am petrecut zeci de nopti incercand sa inteleg ce traiesc, daca merit sa traiesc ce traiesc sau de ce soarele nu e de culoare albastra.
Inafara de faptul ca orele mele de somn se prelugeau nesimtit de mult, si dormeam pana la amiaza ,ma trezeam sifonata si nu-mi scapa nimeni injuraturile si blestemele.
Cafeaua cu cele trei cutiute de lapte si cele doua lingurite de zahar ,s-a transformat in noua mea forma de supravietuire.Un fel de oxigen .
Tigarile. Ei bine, despre tigari nu pot sa spun altceva decat ca sunt biletul meu spre liniste si calm .Desi am inceput sa tusesc intr-un fel apocaliptic.
N-am inteles niciodata pe deplin comportamentul meu ,o schimbare radicala ,ci m-am hotarat de la inceput ca o sa accept absolut totul cu un ranjet ipocrit ,daca e nevoie . 
Imi aduc aminte o seara de luni , ploioasa si noroioasa .Eram in pat, incercand sa memorez  "Mars funebru "de Bacovia. Picurii loveau atat de tare geamul camerei mele ,incat am fost nevoita sa-mi astup urechile cu mainile, sa pot sa memorez poezia. 
Stand in pat, profitand de lumina difuza si de ceaiul negru exagerat de concetrat ,am simtit ca e acolo .Am simtit o adiere de vant rece in camera, dar asteptam momentul in care avea de gand sa vorbeasca. Stiam chiar si ce are de spus .Dar asteptam .
Citesc prinde randuri ,imi dau seama ca nu reusesc sa retin acea poezie ,si dau pagina .Urmatoarea era "Strigoii'. Instant imi suna mai bine .
In timp ce respiram ,imi simteam suflul tot mai greu si mai apasat. Era exact sentimenul ala cand alergi 10 etaje ,sus-jos .Stau intr-un bloc cu 4 etaje, in fine ,dar oricum e pe aproape. 
Asteptam in orice clipa sa-i aud glasul mustrator : " n-ai de gand sa incetezi cu Bacovia ? Era mai negru ca moartea " . Asa e el ,mereu i-a placut sa fie mai presus decat mine .Aaaa, asta daca nu luam in considerare metafora intervenita .Ingeri-aripi-sus-Cer. Porcarie. 
In fine ,cand ma asteptam mai putin ,tresar brusc ,si-l aud cum incepe : 
-Stiam ca esti aici . A cata oara il citesti pe Bacovia ? 
-Data viitoare te rog sa bati la usa .Era sa palesc .ii spun
-Ma asteptai,nu ? 
-Cred ca da. 
-Speram sa iei in considerare discutia de data trecuta. Simplificai totul .
-Din pacate sau din fericire ,mi-a fost imposibil .
-Voi, muritorii..
-Nu cred ca esti cea mai in masura fiinta, sa faci remarci de genul ..
-Poate. In fine, am venit pentru o ultima data, cu speranta de a te face sa te razgandesti. Reusesc ?
-Nu cred ca e cale de intoarcere .Si acum ca esti aici ,nici nu mi-as dori sa fie una .
-Nu te temi ,cand vorbesti asa ? 
-Frica e un sentiment facultativ.Tu alegi daca-l hranesti sau il lasi sa moara de foame .
-Pai in cazul asta ,cred ca aici se incheie totul .
-Da ! ii soptesc. Vreau sa iti multumesc pentru tot si sa te rog sa nu-mi porti pica, nu pot sa fiu ca tine .
-E in regula.Nu aveam alte asteptari.Deh.. unde mi-am gasit si eu sa caut iubirea si pacea.. la muritori .. 

Mi-as fi dorit sa pot sa ii raspund acestei ultime afirmatii ,dar am auzit turuitul unor aripi ,dupa care in camera s-a asezat o liniste ucigatoare. Pot sa spun cu sinceritate ca ma simteam mai singura si mai goala ca niciodata. Bine,e adevarat ca la fel ma simteam si cand era alaturi de mine ,desi am invatat unele lucruri de la el.
Oricat am incercat, n-am reusit sa schimb nici o farama din mine .Nu in bine .Asa cum imi cerea el .
Asa ca l-am rugat sa plece pentru totdeauna ,inainte ca otrava mea sa-i pateze aripile divine .Nu mi-as permite una ca asta. 
Imi  doream sa dispara sentimenul asta de pustietate .Defapt ma simteam ca si cum as fi fost zidita .La fel ca Ana lui Manole. Ce chin trebuie sa fii trait femeia, pentru o manastire . 
In fine ,cred ca am adormit cu ceasca de ceai pe jumatate terminata si cu Bacovia pe pieptul meu .La figurat ,desigur . In minte imi repetam versurile proaspat retinute iar in suflet se aseza o noua pagina alba, pregatita sa fie umpluta de pete de cafea, scrum si lacrimi .