joi, 5 martie 2015

Confesiuni interioare

Acum încerc să fac pe cineva responsabil pentru toate trăirile mele .
Încerc să scap cumva de vina care coboară încet peste umerii mei și îmi întunecă mintea precum un nor încărcat ..
A venit şi primăvara ..dar în sufletul meu e încă o toamnă târzie care refuză să plece .Zi de zi culeg frunzele copacilor aplecaţi de vântul furios care bate  ,racindu-mă .
Mă amăgeşte uneori câte o rază de soare care vine şi pleacă mult prea repede,nelăsându-mă să mă bucur de căldura ei divină .
Mi-am setat mintea cu paşii ăştia în fiecare clipă a vieţii mele .
Mi-am setat mintea secată dar plină de amăgiri.
Caut alinare în orice ,deci dacă vreodată o să mă apropii de tine , să nu mă respingi . Am nevoie de tine .
Împreună cu gândurile mele ,am făcut ordine în noi ,în mine ,în ele . Le-am rugat să aibă puţină răbdare cu toată schimbarea, cu mine .
Le cer asta mereu şi mereu iar ele aşteaptă mereu şi mereu . De aceea le admir .
Aş putea numi această avalanşă a minţii  : un perfect pandemoniu. Dar îmi e frică.Îmi e frică să fac astfel de asocieri cu părţi din mine .
Am un suflet slab dar şi puternic în acelaşi timp .E firesc .Ştiu . Dar al meu e diferit.E sufletul meu .
E cel care îmi controlează tot şi uneori îmi doresc să-i strâng mâna cordial şi să-i mulţumesc .Mă conduce .
Cred că am să apelez la el din nou ..
-Alo , suflet? Când te trezeşti , sună-mă .. trebuie să îţi vorbesc !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu