marți, 19 mai 2015

In Memoriam

  


10 ani de la trecerea la Domnul. Atat timp a trecut de cand preotul Zosim Oancea si-a incheiat calatoria printre cei vii, dupa 15 ani de temnita printre diavolii comunisti .
 Zosim Oancea nascut la Alma, Sibiu la 21 iulie 1911 ,avea să devină mai târziu o figură importantă şi impunătoare în viaţa cultural-religioasă a oraşului şi judeţului Sibiu, precum şi a întregii ţări.
Zosim Oancea a urmat cursurile liceului ”Timotei Cipariu” din Dumbrăveni, judeţul Sibiu, unde a fost îndrumat de profesorul de religie să meargă la internat ”să facă pe credinterul", adică să servească la mese în internat.
condamnat în februarie 1949 la 19 ani de închisoare, la care s-au adăugat ulterior încă 5 ani.
A fost arestat împreună cu soţia sa în gara oraşului Copşa Mică şi dus în temniţele Securităţii. Din fericire, Dorina Maria a fost eliberată după o detenţie de o săptămână, deoarece era însărcinată. Despre caznele suferite în detenţie a scris în lucrarea ”Datoria de a mărturisi. Închisorile unui preot ortodox”, apărută abia în 1995. A fost supus aici, el şi alţi colegi de suferinţă, la o serie de chinuri, cu scopul de a-i obliga să semneze o declaraţie falsă; a îndurat chinurile moriştii, care îl învârtea până ameţea, după care era atârnat între două mese, şi rămânea astfel o bună bucată de vreme. (...) Mulţi au murit în chinuri groaznice, neputând suporta durerile. Aşa a petrecut o săptămână, timp în care spera ca ziua procesului să vină mai repede şi să poată spune adevărul.
 
   
"În închisoare Dumnezeu nu era departe, în ceruri, era ca un vecin, vorbeai cu Dumnezeu şi-L întrebai pe Dumnezeu ca pe un vecin. Aşa Îl simţeam de apropiat!" Pr. Zosim Oancea 

joi, 5 martie 2015

Confesiuni interioare

Acum încerc să fac pe cineva responsabil pentru toate trăirile mele .
Încerc să scap cumva de vina care coboară încet peste umerii mei și îmi întunecă mintea precum un nor încărcat ..
A venit şi primăvara ..dar în sufletul meu e încă o toamnă târzie care refuză să plece .Zi de zi culeg frunzele copacilor aplecaţi de vântul furios care bate  ,racindu-mă .
Mă amăgeşte uneori câte o rază de soare care vine şi pleacă mult prea repede,nelăsându-mă să mă bucur de căldura ei divină .
Mi-am setat mintea cu paşii ăştia în fiecare clipă a vieţii mele .
Mi-am setat mintea secată dar plină de amăgiri.
Caut alinare în orice ,deci dacă vreodată o să mă apropii de tine , să nu mă respingi . Am nevoie de tine .
Împreună cu gândurile mele ,am făcut ordine în noi ,în mine ,în ele . Le-am rugat să aibă puţină răbdare cu toată schimbarea, cu mine .
Le cer asta mereu şi mereu iar ele aşteaptă mereu şi mereu . De aceea le admir .
Aş putea numi această avalanşă a minţii  : un perfect pandemoniu. Dar îmi e frică.Îmi e frică să fac astfel de asocieri cu părţi din mine .
Am un suflet slab dar şi puternic în acelaşi timp .E firesc .Ştiu . Dar al meu e diferit.E sufletul meu .
E cel care îmi controlează tot şi uneori îmi doresc să-i strâng mâna cordial şi să-i mulţumesc .Mă conduce .
Cred că am să apelez la el din nou ..
-Alo , suflet? Când te trezeşti , sună-mă .. trebuie să îţi vorbesc !

luni, 2 martie 2015

                 Condamnati la fericire



Iubite neam cu vesnice victorii
Cu inimi ne-nfricate-n lupte si pe campuri
Ati fost voi, biruitorii
Singura mandrie,glasul bucuriei!

Dupa veacuri multe de chin si batalie
Ati murit cu totii, lasand in urma ,aur
Ca noi toti, copii vostri
Sa-l cinstim ca pe-un tezaur.

Ca mostenire ne-ati lasat credinta,
Celui mai frumos popor,vesnicul biruitor.
Ne-ati facut un rost in lume
L-am pastrat in inimi,si cu el om trece Lumea
Popor roman si sange de martiri
Condamnati la fericiri !