Confesiuni interioare

Acum încerc să fac pe cineva responsabil pentru toate trăirile mele .
Încerc să scap cumva de vina care coboară încet peste umerii mei și îmi întunecă mintea precum un nor încărcat ..
A venit şi primăvara ..dar în sufletul meu e încă o toamnă târzie care refuză să plece .Zi de zi culeg frunzele copacilor aplecaţi de vântul furios care bate  ,racindu-mă .
Mă amăgeşte uneori câte o rază de soare care vine şi pleacă mult prea repede,nelăsându-mă să mă bucur de căldura ei divină .
Mi-am setat mintea cu paşii ăştia în fiecare clipă a vieţii mele .
Mi-am setat mintea secată dar plină de amăgiri.
Caut alinare în orice ,deci dacă vreodată o să mă apropii de tine , să nu mă respingi . Am nevoie de tine .
Împreună cu gândurile mele ,am făcut ordine în noi ,în mine ,în ele . Le-am rugat să aibă puţină răbdare cu toată schimbarea, cu mine .
Le cer asta mereu şi mereu iar ele aşteaptă mereu şi mereu . De aceea le admir .
Aş putea numi această avalanşă a minţii  : un perfect pandemoniu. Dar îmi e frică.Îmi e frică să fac astfel de asocieri cu părţi din mine .
Am un suflet slab dar şi puternic în acelaşi timp .E firesc .Ştiu . Dar al meu e diferit.E sufletul meu .
E cel care îmi controlează tot şi uneori îmi doresc să-i strâng mâna cordial şi să-i mulţumesc .Mă conduce .
Cred că am să apelez la el din nou ..
-Alo , suflet? Când te trezeşti , sună-mă .. trebuie să îţi vorbesc !

                 Condamnati la fericire



Iubite neam cu vesnice victorii
Cu inimi ne-nfricate-n lupte si pe campuri
Ati fost voi, biruitorii
Singura mandrie,glasul bucuriei!

Dupa veacuri multe de chin si batalie
Ati murit cu totii, lasand in urma ,aur
Ca noi toti, copii vostri
Sa-l cinstim ca pe-un tezaur.

Ca mostenire ne-ati lasat credinta,
Celui mai frumos popor,vesnicul biruitor.
Ne-ati facut un rost in lume
L-am pastrat in inimi,si cu el om trece Lumea
Popor roman si sange de martiri
Condamnati la fericiri !