duminică, 19 decembrie 2010

Memento-Dorian Gray


Acum,cand incep sa scriu aceste randuri,gandul imi zboara cu usurinta la Dorian Gray.
Eu ,la fel ca si Basil, am ajuns pana la adorare eterna.
Am vazut in Dorian ceva fabulos,specific fantasticului dar aproape nimic omenesc.
Viata lui dedicata sodomizarii,viata dedicata pacatelor desavarsite .Toate astea m-au lasat plutind intr-o aura necunoscuta.
Mintea confuza si inima neantrenata erau intru totul dedicate vietii supreme.Iubirea orbitoare dar totodata trecatoare ,pentru Sybil Vane.
Da,e adevarat.Am citit si recitit romanul.Oscar Wilde cu siguranta a presarat" obsesie" pe fiecare pagina pe care o scria,facandu-ma sa cad in plasa "placerii ".
Eu ca si multi altii m-am indragostit nebuneste de un personaj.Dorian Gray.
Absurd nu-i asa?
As putea spune ca-i datorez lui Dorian faptul ca textele mele vor prinde culoare de acum incolo.
O sa imi bantuie mereu gandurile ,acel tablou perfect,infatisandu-l chiar pe el, pe Dorian,umbrit de sufletul mereu tanar ,dar chinuit de pacatele vietii,durere eterna.
Iti multumesc,Oscar Wilde!

joi, 9 decembrie 2010

Eu-l nedefinit.

Cred ca atunci cand inchid ochii,sunt doar eu cu adevarat.
Nu la lumina,nu in noapte,nu razand sau plangand.
"Fi bland omule,si lasa-mi ochii inchisi " as spune oricarui om ce m-ar judeca.
Mi-e imposibil sa las amintirile deoparte,sa le prapadesc.Nu pot.
N-am putut niciodata.
Ma definesc zilele uitate,reci ,incetosate.Ma defineste o camaruta din lemn,cu o lumanare spre a-mi da lumina.
Nimic nu-mi aduce o caldura interioara mai inepuizabila decat o cana de ceai fierbinte,intr-o seara de iarna.Si eventual,defapt, nelipsita carte de la capatai.
Aceasta e definitia minuscula a sufletului meu.O definitie banala,de fatada.
Cuvintele nu au puterea de a-mi explica starea,existenta.
Care-mi este rostul? Unde e capatul puterilor mele? Nu cunosc.
Sufletul meu poate fi golit apoi reumplut intr-o secunda,doar ca niste cicatrici nenorocite,raman tot acolo .
Indiferent de furtuni,uragane,calduri toride,ele raman acolo.
"Aici sunt eu,un solitar ce-a ras amar si-a plans mereu" spunea sumbrul Bacovia.
Da,ras amar si plans mereu.Ce poti face atunci cand nu stii unde iti e rostul? Sau care e acela ?
Razi amar si plangi mereu.Cuvinte nerostite si fapte lasate neterminate.
Atat timp cat ma bucura o imbratisare, o mana calda,o ninsoare sau un zambet,simt ca eu-l meu traieste.
E cu mine, aici ,acum.
Dar cand toate acestea vor inceta sa mai existe pentru mine,atunci ma declar moarta.
Fizic sau spiritual,din mine va ramane doar umbra.
Va disparea precum un firicel de praf calcat in picioare de milioane de picioare indiferente.

joi, 9 septembrie 2010

Ganduri aurii

Mi-ar placea sa cred in ziua de maine.
Mi-ar placea sa stiu gandul fiecarei fiinte de pe pamant, desi nu sunt sigura ca mi-ar placea tot ce as auzi sau as vedea.
Mi-ar placea sa pot canta toata muzica din Univers,si toata lumea sa cante cu mine.
Mi-ar placea sa pot vedea si cea mai mica vietate care marsaluieste prin lume .Si poate sa-i vorbesc.
Mi-ar placea sa gust cea mai dulce bucatica de zahar si sa-mi picur pe limba cea mai acra lamaie.
Mi-ar placea sa zambesc alaturi de copilas, batrani, albi ,negrii ,asiatici.Impreuna.
Mi-ar placea sa simt frigul si inghetul, sau caldura si arsita desertului.Mi-ar placea sa fiu picatura de apa ce lipseste pustietatii nisipoase.
Cand vine seara,mi-as dori sa fiu fiecare stea,in parte, sa luminez si sa veghez asupra lumii,fara sa obosesc vreodata.
As vrea sa cunosc fiecare rand,al fiecarei carti,din intreaga lume.Sa-i cunosc taina si sa-i primesc darul de nepretuit.
As vrea sa nu existe cuvantul "moarte",dar nici "nemuritor".Sa existam atat cat ne este dat,iar apoi, cand ar sosi momentul "mortii " ,sa plecam doar pentru o vreme. Dar sa ne intoarcem candva.
Mi-ar placea sa iubesc fiecare om.
Sa-i zambesc,sa-mi zambeasca, sa-i simt mana calda,si bunatatea.Bunatatea care ar trebui sa existe in fiecare om.Bunatatea cu care am fost" creati ".
Mi-as dori sa cred in "divinitate" si in "sfant"/
Sa cred cu tarie si adevar ca exista cineva sau ceva ,acolo sus, care dirijeaza tot corul de pe pamant.
Ca prieten cel mai bun ,mi-as dori Soarele.Nu poate vorbi ,deci nu m-ar putea rani,iar caldura lui mi-ar face bine .
Nu-mi doresc o lume plina de pace si bunatate fiindca nu-mi place sa-mi doresc ceva ce no sa am niciodata.
Imi doresc doar sa fiu totul,odata,candva ,dar oricat de mult sau putin as dura,sa nu dispar,deloc,niciodata.

duminică, 29 august 2010

Ceva ce nu cunosc

Sa fim departe.Undeva unde sa nu pot auzi masini,autobuze sau sa nu pot vedea strazi aglomerate,magazine pline sau fete ale unor oameni incarcati de griji.
Sa fie dimineti dogoritoare,un soare lucios,si fierbinte si un cer limpede.Din cand in cand sa adie vantul ,nu pentru racoare ci pentru a ne aminti linistea.
Sa fie vara,sa nu stim zilele,orele,minutele.Luna si soarele sa ne fie singurele calauze.
Dimineata sa ne imbete mirosul dulce si intepator al cafelei cu lapte si al painii prajite.
Sa uitam de lume, de oameni ,de tot.
Si cand vine seara, atunci sa fie minunat.
In linistea ei deplina,sa fim doar noi.
Fiindca stiu ca daca imi va fi frig,imi vei pune haina ta pe umerii fini, si n-am sa-mi fac grjii.Vei fi acolo.
Stiu ca-mi vei cere sa-ti dau mana,sa ma stii langa tine.
Cuvintele vor fi absente,nu-si au rostul.Faptele vorbesc.
Poate ai sa-mi ceri sa ne asezam pe iarba,cu capul rezemat de trunchiul de copac ,doborat de furtuna,noaptea trecuta.M-ai tinut in brate,nu mi-a fost frica.
Sa stam sa privim stelele si tu sa-mi trasezi drumul imaginar pana la luna,si sa-mi promiti razand ,ca acolo o sa locuim candva.
Sa fie totul real,mana ta,zambetul tau,dimineata,luna,cafeaua si stelele.
Odata cu venirea diminetii sa nu dispara totul.
Sa stiu ca mana ta calda,nu ma va lasa,in zori.
Nu iubesc.
Nu iubesc.
Nu iubesc.
Nu vreau nimic infara de asta.

luni, 23 august 2010

Azi jucam "Viata"

-Am un rol nou la teatru.
-Serios?Despre ce e vorba?
-Pai avem o piesa ce se numeste" Viata".
-Cum adica?
-E o sceneta unde pur si simplu nu trebuie sa joc, teoretic si practic ,niciun rol.
-Si atunci ?Ce rost mai are?
-Trebuie sa fiu doar eu,sa-mi joc propria viata.
-Ah,destul de interesant,sa joci asa o ora si ceva..propriile tale gesturi si asa mai departe.Incomod.
-AAA,o ora si ceva?
-Pai nu atat dureaza in mod normal?
-E doar numele, nu ?
-Nu.Joc o viata.Viata mea.O viata intreaga.
-Daca iti joci propria viata precum un rol,la teatru,atunci adevarata ta viata?A ta proprie?Cand o sa o traiesti ?
-Oamenii nu au niciodata timp sa isi traiasca propria lor viata.Niciodata.Mereu au o viata dubla,tripla, sau multiplicata in o mie de copii.Nu avem o singura viata ,cum nu avem nici o singura fata.Suntem propriile noastre copii.

marți, 17 august 2010

Cartea sfarsitului lumii

Cartea e.. ca orice carte. Nimic extraordinar in privinta ei. Nu pagini intarite invelite in piele, nu legaturi otelite, nu ornamente cu animale mitologice. Nimic nu ar fi putut-o trada. O carte obisnuita, coperti de carton neintarit, prafuit si decolorat, cu cercuri de cafea din vremurile cand servea drept suport de cesti prin bucataria lui tanti Marieta. Ici si colo se vedeau relicve de muste zdrobite de apriga mana a matusii, sau inscriptii ermetice cu creionul chimic – “Costel 23 iulie 65″ sau “Viorica, tel 261653″.
Cartea sta prafuita, roasa si patata, in mijlocul camerei. E intredeschisa, asa cum am scapat-o din maini alaltaieri. Nu am mai atins-o de atunci. Nu am mai intrat in camera de atunci. Am incuiat usa si am fugit. Nimeni nu a mai clintit-o. Sper.

Prima data cand am deschis cartea era in primavara lui ‘86. 25 Aprilie, daca vreti sa stiti exact. Nu retin date si nici memorie buna nu am. Dar acum stiu, am cautat pe Internet. Acum ca inteleg secretul cartii, acum data aia mi-a ramas in memorie. Eram in clasa intai, stiam alfabetul inainte sa intru la scoala. Mai greu cu scrisul, dar cu cititul ma descurcam. Citisem toata Scufita Rosie singur, ma incumetasem si la Harap Alb, dar nu imi placuse. Citeam avid titlurile din Scanteia si Luminita, si cand puneam mana pe cate o carte o deschideam curios sa vad daca inteleg ce scrie.

Eram in vizita la tanti Marieta, o matusa de-a mamei. Mama bea cafea cu nechezol, tanti iesise din bucatarie sa-mi aduca niste serbet de trandafiri. Ciudat cum imi amintesc nimicuri de-astea. Am vazut cartea gri si am deschis-o la intamplare.

“Nu-Cl-Ar Ce-ro-bl”. “Mama, ce e ala nuclar cerobl?”
“ne-clar, puiut.” Adica nu e clar.
“si cerobl?”
“Nu stiu, cine stie ce oi fi citind tu acolo. Lasa cartea sa nu o strici.”

De a doua zi a tot inceput sa se auda la telejurnal de Cernobil si dezastrul nuclear. Marele cataclism din 26 aprilie 1986. Eu uitasem deja de cartea lui tanti Marieta.

Cartea a ramas uitata multa vreme, tanti Marieta la fel. A murit, sarmana, prin toamna lui 2001. Am fost, cu ai mei, la priveghi si apoi la inmormantare.

E trist si ciudat sa revezi oameni si locuri cunoscute in copilarie. Totul pare mai mic, mai urat, mai ponosit. Bucataria magica cu serbet de trandafiri era acum un spatiu ingust, prafuit, cu scaune subrede, cani ciobite, presuri roase. Pe masa, sub ibricul de cafea, o carte gri isi servea datoria de suport. Ma plictiseam in vorbaria celor batrani, n-aveam tigari si nimic de facut. Am vrut sa rasfoiesc cartea, dar m-am oprit la prima pagina.
“avioane… New York”

Parea interesant, spionaj sau politist. Am mai citit o pagina dar m-am plictisit. Nu m-au interesat niciodata cartile cu teroristi arabi si conspiratii mondiale.

A doua zi aveam sa aflu de 11 septembrie, iar scenariul mi se parea deja cunoscut.

Cartea gri a ajuns la noi ascunsa pe fundul unei cutii de carton, printre o patura, o carpeta cu caprioare, trei bibelouri si doua numere din Almanahul Scanteia. Mama a fost mereu o sentimentala, iar cand s-a impartit averea Marietei, nu a vrut mare lucru decat niste nimicuri care sa-i aminteasca de matusa-sa.

Ei bine, alaltaieri n-am avut ce face. Ma uitam prin beci, printre vechituri. Afara era o zi calma de vara, racoroasa si linistita. Vantul adia usor cu miros de trandafiri, si eu aveam chef de rascolit printre vechituri.

Atunci am gasit-o. Am luat-o in camera si am inceput sa o rasfoiesc. In mod ciudat, nu am mai gasit nimic despre avioane si teroristi. Scria in schimb despre poluare, cancer, efect de sera si cataclisme meteo. O idee ingrozitoare mi-a incoltit in minte. Am scapat cartea pe jos, am lasat-o acolo si am fugit.

De atunci mi-e frica sa mai intru in camera.

Sunt 50 de grade la umbra.

marți, 27 iulie 2010

Ce vorbesc?

Miliarde de ganduri pe secunda, se scurg si parca dureaza doua eternitati ,cam asa.
Sufletele se regasesc intre ele,cele pierdute,cele ranite, cele parasite,cele singure,cele fericite si poate,cele moarte.
Are impresia,ca undeva departe ,la vreo 6000 de dealuri distanta ,aude clopote care bat puternic,si le simte.Le simte bataile puternice si reci.
Poate ar trebui sa nu se mai gandeasca la el.Sau ?
De ce mereu exista un "el ?" Si de ce mereu acel "el" se dovedeste a fi rau ?Mult prea rau pentru o fiinta vie.
Si-ar dori sa doarma.Sa-si scufunde miliardele de ganduri in perna moale..
Dar nu ! Asta fac doar lasii.Doar lasii se lasa prada sentimentelor si vor sa uite tot!
De ce sa uite? De ce sa uite ce odata a fost frumos ?
Lucrurile bune nu se uita niciodata,asa ca,nu uitam.
Oricum deja mintea e alta, si e ocupata de intrebari fara raspuns.Intrebari care niciodata nu vor avea raspunS.Niciodata.
Nu mai are rost ,si se lasa prada somnului, oricum e dimineata deja si a inceput sa ploua.
Umatoarele miliarde de ganduri asteapta sa fie bagate in seama,dar defapt asteapta momentul potrivit sa dea lovitura :noaptea.

vineri, 23 iulie 2010

"Timp" mi-e dor de tine !

-Iti vine sa crezi ?

-Ce anume ?

-Am vorbit cu timpul !

-Mda,si eu cu soarele.

-Nu,serios, am vorbit cu timpul.Toata dimineata.

-Asa deci.Si ce ti-a spus ?

-M-a intrebat daca l-am urat vreodata.

-Si ce ai raspuns ?

-I-am spus ca poate,uneori si l-am rugat sa mai ramana,macar pentru cativa ani .L-am fi putut caza aici ,la noi.

-Doamne ,esti nebuna? Ce tot vorbesti ?

-Sti ce mi-a spus cand a aplecat?

-Nu.

-Mi-a spus ca daca vreodata imi va fi dor ,si o sa vreau sa-i scriu,sa-l caut ,si sti unde ?In cele mai frumoase amintiri ale mele.Acolo il voi gasi, si-mi va vorbi din nou.

-Aha ,ok. Succes!

-Nu vrei sa incerci si tu ?

-Nu ,mersi.Nu vorbesc singur.

-De ce esti asa ingamfat?

-Pentru ca nu vreau sa visez cu ochii deschisi.

-Nu-ti cer sa visezi, iti cer sa traiesti.

-Mda.

-Il cautam impreuna?

-Pe cine ?

-Pe timp.

-Ah ,poate.

-Haide,incep eu.

vineri, 9 iulie 2010

Hey mister stranger,do you want to be my November?

L-am iubit si eu odata ,sa stiti.
Imi aduc aminte de zilele alea mohorate si pustii,in care ploua neincetat si cand credeam ca n-am sa mai vad soarele pentru multa vreme.
Faceam si eu ce fac toti ,ce faceti si voi intr-o asemenea zi .Ascultam muzica trista,sau ma rog ,oarecum trista, imi trageam draperiile ,si gandeam.
Uneori,defapt de cele mai multe ori imi venea sa merg sa ma plimb prin parcuri ,pe strazi, poate sa fac poze, sau sa stau de vorba cu oamenii strazii, mereu m-am inteles bine cu ei.E interesant sa ii auzi cum iti spun despre vremurile trecute, cu toate ca nu vrei sa ii asculti ,sau cand te vad cum te privesti in vreo vitrina ,sa iti spuna ca esti frumoasa si ca nu ai nevoie de alte machiaje pentru asta,iar tu ,le intorci un zambet placut dar oarecum fortat,si apoi ne mai bagandu-i in seama.
Miercuri ,cum as putea sa uit? Exact una din zilele de toamna tarzie ,nimic melancolic ,doar o simpla zi de noiembrie.
Nu ma gandeam nicio secunda ca am sa ajung sa iau de mana un necunoscut,unul foarte necunoscut ,si sa ne plimbam prin parcul rece ,de ce? Doar pentru ca eram "la fel ".
Nu patesti in fiecare zi asa ceva,nu in orice " noiembrie "tarzie ,si nu in oricare parc rece si pustiit.
Eu iesisem pentru ca ma simteam singura ,iar in natura ,oricand poti gasi o consolare, si cu ce m-am ales?
Imi pot aduce bine aminte ,frunzele care zburau in jurul nostru ,vantul care aproape ne ridica de pe locuri,si norii care pareau sa coboare in orice clipa, dar era frumos.Era genul de vreme fata de care nu iti poti ascunde niciun gand, niciun sentiment, si nici nu te poti preface cu nimic.
Il tin minte intinzandu-si mana fricos, asteptand sa ma ridic.Niciun cuvant.
L-am privit pentru o clipa ,dar nu m-a privit inapoi .Niciun cuvant.
Si-am mers asa multa vreme,doar cu vantul si frunzele.Niciun cuvant.
Poate ca totul a fost doar o urmare a miiilor de povesti citite ,si a zecilor de texte scrise ,dar nu cred,nu parea sa fi fost asa.Nu cu el.
Dar apoi ,cand am ajuns la jumatatea parcului,mi-a dat drumul la mana ,si a plecat.Niciun cuvant.
In frig, ploaie, frunze, NICI UN CUVANT.
Ei despre asta va vorbeam ,noiembrie noiembrie noiembrie.
Astept luna noiembrie,defapt "luna noiembrie "formal vorind..
Imi astept luna..noiembrie..pe el..

...

sâmbătă, 26 iunie 2010

Din patru ,aleg patru.

Cand drumul vechi si prafuit ajunsese la rascruce,ea privi pe rand,la cele 4 cai.Ii era greu,fiecare ii amintea de ceva, ceva ce ea voia sa uite complet.
Statu acolo,o zi si o noapte,singura, cu stelele si cerul gandindu-se la acele zile.Oricum nu mai avea niciun rost.Nu acum.
Deci?1,2,3,4? hm? sa sa fac?
Durerea ii era prea mare.Pe oricare drum ar apuca,amintirea o va urmari etern,asa ca ce rost avea?
'Am sa stau aici,pe vecie.Am sa stau aici pana cand cineva ,sau ceva ma va imprastia in cele 4 drumuri,oricum ,ce mai am de pierdut ?'

Eu aleg noaptea,voi ?

Oamenii se cunosc,isi vorbesc,muncesc,calatoresc,si toate astea pe timp de zi.Ce frumoasa e viata ,isi spun ei,ce bine merg toate!
Pe strada ,cand intalnesc vreaun cunoscut,ii zambesc politicos,salutand.In aer pluteste o atmosfera de pace si fericire.
Dar povestea'i alta.Nimeni nu stie ce face fiecare dintre noi toti,seara,acasa,cand e singur,in intuneric.Poate va ganditi la altceva,sigur va ganditi la altceva, si sa va fie rusine.
Spuneti-mi daca exista vreun om,oricare ar fi acela,sa nu aiba vreaun vis,vreo dorinta,vreo durere,vreo suparare? Exista?Daca da, vreau sal cunosc.
Unii se viseaza pictori celebrii,unii actori renumiti,altii sportivi cunoscuti,toti insotiti de mii de palme care aplauda zgomotos.
Dar toate astea,ziua n'au efect.Ziua le poti percepe doar ca pe niste simple ganduri efemere,simple presiuni ale vietii,si nimic altceva.
Ziua ,daca te gandesti la toate astea,pari penibil si iti spui 'haha,eu ?pictor?nunu,nu se poate'.
Efectele noptii sunt altele.Noaptea are o putere nemarginita.
E facuta sa asculte sufletele solitare,care'si impartasesc gandurile,tacerii.
Oricat de copilaresc sau absurd,ti'ar suna,asta faci.
Noaptea cand esti doar tu,si ecoul serii,te gandesti la ce ai de facut,ce trebuia sa faci ieri,cum trebuie sa te porti maine cu ai tai,ce haine imbraci daca e canicula, sau daca ploua,sau cum ar fi sa canti live piesa 'what about now?' alaturi de Chris Daughtry,pluss alte triliarde de ganduri.
Mai apoi ,te pufneste rasul,crezand ca esti penibil daca gandesti asa,nu nu esti.Esti doar tu , in lumea ta.
Nu te lasa sfarsit,de 'puterea zilei'.Cand ai un vis ,sau chiar mai multe,gandeste'te mereu ca ai noaptea alaturi de tine.Cea care iti stie toata secretele,dorintele,si calatoriile departe.
Asta nu e un text optimist,nu.Vreau doar sa ma asigur ca ti'am spus ce gandesc,si poate intr-o zi ,ai sa-mi spui si tu.Cine stie?
Eu visez sa cant pe cea mai mare scena din lume,cu un miliard de oameni care ma aplauda la infinit.
Tu?Ce vis ai ?

miercuri, 23 iunie 2010

Cine ?

Nu esti tu aceeasi raza
Ce-o strabat in asfintit
Ce-mi reda iar libertate
Si putere-n rasarit ?

Nu esti tu aceea fiinta
Ce zambeste cald si larg
Care-mi da din a ei suflare
Nu esti tu ,oare?

Aceeasi umbra, cade peste luna
Dandu-mi calmul noptii-eterne
Nu esti tu,aceea suflare?
Ce-mi strapunge gandul,oare?

Nu esti tu, acea suflare
Care umple curcubeul,
Sau acelasi nor sihastru,
Care-apare dupa ploaie ?

Acea fiinta cu obrajii moi
Cu ochii mari ,si-unpic mirati
Aceea fiinta creativa,
Cu ochii mari ,si migdalati.
Esti tu oare,picurul de ploaie ?
Care bate clar, fereastra mea,
Esti tu oare fulgul alb
Ce-mi umple parul blond, de nea?

Oh! As vrea sa fi tu ,iar
Natura-ntreaga si calmul diminetii
As vrea sa fiu pe veci,un dar.
Al ducii tinereti!

luni, 21 iunie 2010

Stie cineva unde-i capatul ? va rog?

Dimineata ,seara.Dimineata,seara.De ce nu putem incepe "ziua " cu seara? Ar fi mai misto.
Ai merge pe intuneric la scoala, ai veni pe intuneric.HAHA.
Aceleasi fete uzate ale parintilor care iti dau 'buna dimineata" din obisnuinta si alte 20 de minute pana intri la baie .Inca o chestie naspa la oameni.
Hainele de ieri le iei de pe scaun ,si tenesii murdari de pe coridor.Nu stii daca are rost sa mergi azi la scoala, dar totusi te duci.
Scarba de drumul pana in statie isi face aparitia incetul cu incetul.Deja vezi toti ciudatii care urmeaza sa urce cu tine in troleu,grrrr.
Parca sti tot ce urmeaza sa faci in ziua aia.De ce toate zilele seamana?Si de ce fiecare zi incepe cu lumina?
De ce fiecare zi tine la fel de putin ca restul?Toate la fel?
Sa nu crezi ca-ti vorbesc despre monotonie.Nu, nu.Departe de asa ceva.
Eu vreau doar sa stiu de ce toate zilele seamana intre ele.
Dar nu, de maine plec.Imi voi lua rucsacul mare, de dimineata si-o sa plec la munte, apoi la mare,apoi in Patagonia, si apoi in Australia.
Am sa fac poze,am sa cant,si n-o sa imi pese de nimeni.
O sa schimb zilele si poate si noptile.
Dar ..va trebui sa ma intorc acasa si zilele vor fi din nou la fel .
Sauu..poate nu ma mai intorc.
Zile pierdute,haine aruncate,cer colorat,departe.
Stie cineva unde-i capatul? Va rog?

duminică, 20 iunie 2010

Argun ,nenorocitul.

-Ce stii tu despre eternitate,Rosa?
-Nu stiu nimic,eu doar o traiesc.
-Esti asa visatoare!
-Poate.
-Ar trebui sa fie groaznic, sa traiesti etern!
-oh ,nu nuu, ar fi asa frumoss.
-Dar e deprimant sa vezi cum oamenii se nasc,imbatranesc,mor.Mereu acelasi proces..
-Da,dar inveti multe de la ei,cred.
-Poftim ? Inveti cum sa mori ? sau ?Esti prea profunda draga mea, Rosa.
-Argun dragul meu,asta mi-e natura, stii bine.
-Da ,Rosa, stiu asta.
-Si ma judeci?
-Eu ? Cu ce drept ?Nu judec pe nimeni .
-Argun,nu ai avut niciodata impresia ca vrei sa traiesti etern ?
-Niciodata.
-Ciudat.
-Poate.
-Rosa,eu iubesc,traiesc,urasc,dezamagesc,inving.Asta inseamna viata.
-Iubesti ,Argun ? Tu, iubesti ?
-Da,iubesc.
-Ce iubesti ?
-Iubesc oamenii, natura,noaptea ,stelele, soarele.
-Doar atat?
-Ma descurc cu ele.
-Dar,Argun ,cine iti ofera caldura noaptea, si iti intinde o mana,ca sa vezi ca nu esti singur ? soarele ? luna ? noaptea?
-Depinde.
-De?
-De starea in care ma aflu, de zi , de barul in care merg, de vreme, de personal,stii tu..
-Esti un nenorocit ,stiai?
-M-am nascut sa fiu unul.

[rasete ]

Parol

Iti iubeam fiecare nenorocita de minciuna,si credeam fiecare litera ,a fiecarui cuvant ce mi-l spuneai.
Ma visam departe,in soare, cu tine.
Ai stiut as ma faci sa rad,si sa plang.De prea multe ori.
Ce ai vazut in ochii mei ? Nu mi-ai spus niciodata.
Paleam cand imi spuneai alea doua cuvinte blestemate,si ma faceai sa plutesc in fiecare zi, in sunete pierdute.
Cand nu ma cautai, asteptam.Asteptam ore,zile,saptamani,dar ma linisteam cand vedeam pliculetul albastru pe ecranul mobilului,si era bine.
Mi-ai iubit fiecare milimetru al fiintei mele,fiecare zambet,fiecare chemare.
Dar am sfarsit prin moarte,fiindca mi-ai ucis suflarea si visele.
Mi-ai ucis fiecare speranta ce se nastea in mine.Candva tu le-ai creat,dar azi le-ai ucis.
Si ai uitat complet.
Nu mai sti de mine.Nu mai vrei sa stii.
Acum imi iubesti in tacere,amintirea,pentru ca stiu cine esti!
Imi iubesti din nou chipul,suflarea,ma iubesti pe mine.
Dar te doare.Te doare ca nu ma poti vedea,saruta,atinge.
Nimic din toate astea, nu poti face.
Acum e randul tau sa plangi,fiindca eu sunt departe si aici am sa raman.Pe jumatate ucisa.
Si daca vreodata vei vedea in ochii mei o umbra rece,neagra, indurerata,atunci sa sti ce-ai provocat!

Cimitirul

Pe aleea trista si pustie
Cu dale reci de piatra
Se lasa luna adormita
Si-un tanar palid se apropie
Cu flori ,pentru iubita.

Mormantul i se-arata-n ochi
Plin de radacini si spini
Si ce il doare cel mai rau
E poza sumbra,care zace langa cruce
Atatea amintiri aduce
Privind la chipul sau.

Se-aseaza lin,pe lespedea murdara
Si priveste pierdut ,la poza iubitei
O lacrima curge pe-al sau obraz
Din ochii limpezi ,ca de topaz.

Apoi se ridica,si-ncet suspina,
Si paraseste mormantul ,plin de durere.
La fiecare pas ,uitandu-se in spate.
Gandindu-se la amintirile cu ea, uitate.

60 de taceri

O lume muta trista
Cade-n fiecare ceas
Si-o tacere cumplita
Cuprinde suflarea cu-n brat

Aici timpul nu exista
Nici n-a existat vreodata
Doar tacerea este scrisa
Peste tot ,in linie dreapta.

Pana si el ,blandul soare
Ce odata stralucea
Zace trist si negru
Pe cerul cu sumbra manta.

Trandafirii sangerii
Acum se ofilesc
Iar spinii taiosi
Dupa colt,stranii pandesc.

luni, 15 martie 2010

Serenada

Serenada la numarul 27 !


Flori,sombrero,galagie si cantareti.

-Ai auzit si tu serenada de noaptea trecuta?
-Nu.A fost vreuna?

-Da.Chiar sub balconul tau,daca nu ma indoiesc.
-Poftim?Sub balconul meu O serenada pentru mine?
-Nu draga.A fost pentru Sohpie,cu un etaj mai jos.
-Cine ar vrea sa ii faca o serenada aleia?
-Cine altcineva decat Quentin?
-Ah ,trebuia sa-mi dau seama..
-Mi-ar placea sa-mi faca si mie cineva una..a fost asa frumoasa..
-O serenada?Dar e penibil.
-Ba chiar deloc.
-Bine.Tu si ideile tale.
-Tu nu ai fi niciodata in stare sa faci una pentru mine.
-Oare?
-Sunt convinsa.
-Poate ca nu sunt ,intr-adevar.
-Daca nu te-as cunoaste..

(seara urmatoare)

-Quentin i-a facut iar serenada Sophiei ?
-Nu stiu.Am auzit ceva muzica, dar nu am iesit sa vad,nu ma intereseaza serenade facute pentru altele.
-Pentru altele?
-Da.Pentru Sophia.
-Daca ieseai..
-Stai! Nu-mi spune ca..
-Ca?
-Ah,nimic..
-Vroiam doar sa spun ca daca iesea poate iti cantau si tie,sau ..
-Da..ai dreptate,poate imi cantau...

miercuri, 10 martie 2010

Eu ma iubesc, tu ma iubesti?

-Poate trebuia sa porti astazi cealalta camasa,nu crezi ?
-Nu cred, imi vine foarte bine.
-Da? Spui tu ?
-Da,spun eu.
-Imi place mult camasa asta ,e preferata mea.Defapt toate imi plac,sunt frumoasa in oricare.
-AAA,de unde atata singuranta pe tine,domnisoara?
-Mereu am avut-o,prostutule.
-Da? Si de ce nu ai etalat-o ?
-Pentru ca nu e nevoie.Dar ce, vroiai sa spui ca nu sunt frumoasa?
-Nici vorba, doar stii bine ca esti.
-Da ,stiu .
-Si modesta, mai ales.
-Pai nici nu vreau sa fiu modesta, sa stii.
-Ai putea sa incepi sa fii,macar in unele cazuri.
-Si daca nu am sa fiu ?
-Poate o sa ai de pierdut.
-Eu ? Sa am de pierdut ? Sunt frumoasa, sunt clasica, sunt desteapta ,si peste astea, zambesc mereu .Spune-mi acum,ce ar putea sa-mi strice buna dispozitie?
-Mereu se va ivi ceva sa-ti strice cheful,sa stii.
-Nu cred,cel putin , nu mie.
-Cata incapatanare..
-NU!Tu esti incapatanat! Incerci sa ma faci sa fiu ursuza, trista,posomorata? Iubesc viata, iubesc sa fiu iubita, lasa-ma asa.
-Iubesti sa fii iubita?Iubesti viata? Cat optimism!..
-Nu.EU ma iubesc, iubesc viata,iubesc tot,dar tu ?tu ma iubesti?

Ziceai ca..

-Parca spuneai ca azi mergem sa vedem " Gradina cu trandafiri " asa cum e ea,dimineata.
-Da,dar..
-DAR?
-Nu cred ca o sa pot veni ,imi pare rau.
-De ce sa-ti para rau ?
-Pentru ca nu te pot duce la Gradina cu trandafiri.
-O pot vedea si singura.
-Da..dar credeam ca daca ma ai si pe mine langa tine,e altceva..
-Pai sa sti ca nu e.
-Cum adica ? Vrei sa spui ca iti e tot una ?
-Aaa,cam asa ceva.
-Ma dezamagesti.
-Imi pare rau,cred ca am avut de la cine sa invat.
-Esti ironica?
-Foarte putin.
-Bine,eu plec.Tine-ma la curent in legatura cu plimbarea,poate te razgandesti si vrei sa mergem in alta zi, in care o sa pot veni cu tine.
-Regret ,eu merg chiar acum.
-In regula, ai mare grija la spini, sunt otravitori.
-Bine, am sa incerc sai gasesc tocmai pe aceeia.

Daca poti sa tii un secret..

-Ti-am spus doar, daca poti sa tii secretul ce tocmai t-i l-am dezvaluit,am sa iti spun si altele!
-Exista mai multe secrete,nu doar unul ?
-Fiecare om poate avea cate secrete doreste, trebuie doar sa sti cum sa le pastrezi.
-Si tu ,cate secrete ai ?
-Cred ca doar unul singur.
-Doar unul? De ce ,cand spuneai ca poti sa ai cate doresti!
-Pentru ca nu vreau,decat unul.Cel pe care t-i l-am dezvaluit.
-Atunci am sa-l pastrez cum se cuvine.Dar spune-mi ,este adevarat?
-Ce anume?
-Ce spune secretul tau.
-Daca nu ar fi fost adevarat,atunci nu-l numeam secret, nu ?
-Dar ceva imi scapa, nu inteleg de ce ti secreta asemenea informatie,cand este un lucru asa frumos!
-Pentru ca acel lucru frumos ,cum il numesti tu,trebuie stiut doar de mine,si acum si de tine.
-De ce doar noi ? De ce sa nu ii bucuram si pe restu oamenilor, cu el ?
-Pentru ca asa trebuie sa fie.Doar noi.
-Nu e corect! Uite, as putea striga ,CHIAR ACUM,in gura mare, ca primavara este anotimpul zambetelor calde, asa cum mi-ai spus, si ca in acest anotimp ,oamenii ar trebui sa fie tot timpul veseli,dar nu sunt, iar noi ii putem ajuta sa zambeasca ..doar ca TU ,nu vrei!
-Daca ai face asta, nu ar mai fi un secret.
-Deci tu vrei sa pastrezi tot pentru tine? Sa lasi oamenii sa ramana ursuzi ,si posomorati ?
-Da! Chiar asta vreau!
-Ei bine,atunci ramai lacoma, impreuna cu secretele tale.Eu merg sa fac oamenii sa zambeaca..!

marți, 9 martie 2010

tragédie !

Liniste inabusitoare pe strada Souffrance.Nici cea mai mica vietate a intunericului nu indrazneste sa se iveasca la putina lumina oferita de felinarul amarat.Cladirile care o imbraca,par trecute printr-o suferinta anume,cum de altfel strada poarta si numele de 'suferinta'.Cuvantul acesta spune multe,inspira multe.
Vitrinele sparte,prafuite,ofera prilejul liber pentru copii care se pot servi cu jucarii.Pe gratis.Dar unde-s copiii?Nici urma de ei ,si parca vorba aceea " i-a inghitit pamantu".
In biserica se trag clopotele mortii.Doliul.E deja ora 7 seara.Cativa oameni marunti,imbracati in haine negre ,se apropie cu pasi repezi de intrarea in biserica.Par abatuti de lume, in acelasi timp preocupati cu vorbaria.
O vorbarie tacuta, in soapta.Pentru unii dintre ei ,totul se petrece poate prea repede.Nu le pasa cine murea,sau de ce, unul in plus sau in minus,era tot acelasi lucru.Mergeau la inmormantarea nimanui.Ciudat.
O fetita mica,cu palarioara neagra si fustita cu dantela,o tinea strans pe mama ei,de mana.Poate ii era frica.Cateva batranele susoteau aprins in spatele bisericii.Slujba incepea si era liniste.
O liniste dureroasa, cand dintr-o data ,paravanul vag de liniste,fusese spart de glasul ascutit si imbatranit al unei femei.
Batrana ,mica de statura,cu un batic imbrobodit pe cap,plangea.
Plangea si striga neincetat,cat o tinea gura " A murit muzicantul Francois,a murit Francoiss! Tragedie pe strada Souffrance !
..
De atunci,in fiecare seara de decembrie,strada Souffrance e scaldata in liniste si suferinta.Strazii ii dor de micul muzicant.Francois,singurul care mai dadea viata strazii.Copilul strazii.
Strada era mama lui,dar acum era mort,iar mama a ramas fara micul ei muzicant.
Si parca plange.A ramas singura,nevizitata inca si in ziua de azi,plangandu-l pe micul Francois,seara de seara.

Catre toamna


Chipul pierdut

Un chip prea bland,si-o piele fina,alba
Cu ochii albastrii,si-adanci,o privire alinata
Corpul subtirel paseste
In odaia cea trista,si totusi zambeste.

Si-aduce aminte,parc-ar fi fost ieri
Era toamna,si-o vreme trista,calma
Cu el de mana,in ploaie, uitati
De picuri reci,solitari udati
Si era bine acolo,o Doamne, ce bine!
Dar acum,se-aud clar,doar suspine..
Chipul pierdut in negura deasa
Strabate gandul ei sihastru
Si-o lacrima pustie cade,din ochiul ei albastru..
Si-ar dori sa fie toamna
Sa fie iar aceeasi doamna
Sa bea cu el acelasi vin prea dulce
Si ploaia sa le ude trupurile lor naluce
Dar n-are rost,e totul gata
Amintirea dulce ,a apus demult
Si plus de asta,acum e vara
Toamna nu intarzie ,prea mult
Iar ea o-asteapta si-o asteapta
Cu o cana de vin si fruntea plecata..

Lettre pour le soleil !

Iti scriu acum,cu amarata-mi fiinta
Cand totul pare pustiit
Iti scriu tie,blanda raza
Sa rasari necontenit.


Dimineata ,sa patrunzi,prin rece sticla inghetata
Sa-ncalzesti cu-ale tale brate,camera,rece uitata.
Sa-mi mangai parul lung,balai
Sa-mi impletesti coroana cu flori din Rai.

O!Dulce soare,firav,bland
Cu chipul cald,si-un dulce gand
Unde esti tu,si dulcele nor?
Soare bland,mi-e dor!