joi, 9 decembrie 2010

Eu-l nedefinit.

Cred ca atunci cand inchid ochii,sunt doar eu cu adevarat.
Nu la lumina,nu in noapte,nu razand sau plangand.
"Fi bland omule,si lasa-mi ochii inchisi " as spune oricarui om ce m-ar judeca.
Mi-e imposibil sa las amintirile deoparte,sa le prapadesc.Nu pot.
N-am putut niciodata.
Ma definesc zilele uitate,reci ,incetosate.Ma defineste o camaruta din lemn,cu o lumanare spre a-mi da lumina.
Nimic nu-mi aduce o caldura interioara mai inepuizabila decat o cana de ceai fierbinte,intr-o seara de iarna.Si eventual,defapt, nelipsita carte de la capatai.
Aceasta e definitia minuscula a sufletului meu.O definitie banala,de fatada.
Cuvintele nu au puterea de a-mi explica starea,existenta.
Care-mi este rostul? Unde e capatul puterilor mele? Nu cunosc.
Sufletul meu poate fi golit apoi reumplut intr-o secunda,doar ca niste cicatrici nenorocite,raman tot acolo .
Indiferent de furtuni,uragane,calduri toride,ele raman acolo.
"Aici sunt eu,un solitar ce-a ras amar si-a plans mereu" spunea sumbrul Bacovia.
Da,ras amar si plans mereu.Ce poti face atunci cand nu stii unde iti e rostul? Sau care e acela ?
Razi amar si plangi mereu.Cuvinte nerostite si fapte lasate neterminate.
Atat timp cat ma bucura o imbratisare, o mana calda,o ninsoare sau un zambet,simt ca eu-l meu traieste.
E cu mine, aici ,acum.
Dar cand toate acestea vor inceta sa mai existe pentru mine,atunci ma declar moarta.
Fizic sau spiritual,din mine va ramane doar umbra.
Va disparea precum un firicel de praf calcat in picioare de milioane de picioare indiferente.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu