Parol

Iti iubeam fiecare nenorocita de minciuna,si credeam fiecare litera ,a fiecarui cuvant ce mi-l spuneai.
Ma visam departe,in soare, cu tine.
Ai stiut as ma faci sa rad,si sa plang.De prea multe ori.
Ce ai vazut in ochii mei ? Nu mi-ai spus niciodata.
Paleam cand imi spuneai alea doua cuvinte blestemate,si ma faceai sa plutesc in fiecare zi, in sunete pierdute.
Cand nu ma cautai, asteptam.Asteptam ore,zile,saptamani,dar ma linisteam cand vedeam pliculetul albastru pe ecranul mobilului,si era bine.
Mi-ai iubit fiecare milimetru al fiintei mele,fiecare zambet,fiecare chemare.
Dar am sfarsit prin moarte,fiindca mi-ai ucis suflarea si visele.
Mi-ai ucis fiecare speranta ce se nastea in mine.Candva tu le-ai creat,dar azi le-ai ucis.
Si ai uitat complet.
Nu mai sti de mine.Nu mai vrei sa stii.
Acum imi iubesti in tacere,amintirea,pentru ca stiu cine esti!
Imi iubesti din nou chipul,suflarea,ma iubesti pe mine.
Dar te doare.Te doare ca nu ma poti vedea,saruta,atinge.
Nimic din toate astea, nu poti face.
Acum e randul tau sa plangi,fiindca eu sunt departe si aici am sa raman.Pe jumatate ucisa.
Si daca vreodata vei vedea in ochii mei o umbra rece,neagra, indurerata,atunci sa sti ce-ai provocat!